Etichete

DSC_0472

– Cum eram eu când eram mică?
Stăteam ghemuită în braţele ei şi nu încetam nici o clipă să o privesc. Eram fascinată de privirea ei caldă, buzele ei perfecţi, obrajii ei calzi, de multe ori o atingeam doar să mă conving că nu e o nălucă. Auzisem de atâtea ori ce avea să-mi spună dare eu eram de fiecare dată fascinată, pentru că de fiecare dată când vorbea de noi i se lumina chipul.
– Erai cel mai rău copil… aşa începea de fiecare dată, iar eu chicoteam pentru că-mi
plăcea să ştiu că am fost un copil special (nu ştiam că pentru părinţi toţi copii sunt speciali, asta aveam să aflu mai târziu). Plângeai atât de tare că trezeai toţi vecinii din bloc, venau rând pe rând la uşă la noi să se convingă că totul este în regulă. Cel mai greu moment era atunci când trebuia să te îmbrac şi să plecăm de acasă. Ca să reuşesc aveam nevoie de două ore. Nu suportai etichetele, cusăturile, erai singurul copil cu hainele pe dos şi cu mii de regret prinse de ele ca să nu reuşeşti să ţi le dai jos. Mă treceau căldurile până reuşeam să te îmbrac. Nu ai vrut să mănânci mâncare, a fost cel mai mare chin să te dezvăţ de la sân. Plângeai numai când simţeai mirosul de mâncare şi trebuia să te hrănesc doar cu măr ras şi biscuiţi pentru că era singurul miros care îl suportai.
– Cu toate astea nu ai încetat nici o clipă să mă iubeşti.

(Fragment din cartea Sărutul îngerilor, publicată în 2016 la Editura Epublishers)

Tablou de familie (1988)