SAM_3489 (4)

Am fost întrebată de multe ori de ce sunt cea mai mândră din realizările mele până acum.

Ar fi o listă cam lungă, sunt foarte modestă ce-i drept, dar… sunt mândră de mine:

  • că am lângă mine oameni de încredere, prieteni de-o viaţă ce nu i-am pierdut odată cu timpul, distanţa, diferenţele de vârstă sau cultură;
  • că deși am fost rănită în dragoste încă mai cred în povești cu final fericit, în dragoste la prima vedere și oameni suflet-pereche;
  • că nu m-am răzbunat pe cei ce mi-au greșit ci am ales să mă îndepărtez de ei;7
  • că deși am fost trădată nu am trădat la rândul meu ca să mă răzbun;
  • că indiferent de câte piedici mi-a pus destinul în cale, am reușit să trec peste ele, să găsesc soluţia și să devin mai puternică;
  • că îmi fac timp să le acult problemele prietenilor sau necunoscuţilor;
  • că nu rămân indiferentă la o tragedie, că mă implic, că sunt voluntar;
  • că inima mea este plină de iubire și nu am lăsat ca invidia, răutatea să-mi altereze inima;
  • că mi-am păstrat entuziasmul unui copil și încă mai pot visa cu ochii deschiși;
  • că tot ceea ce fac o fac din dragoste;
  • că ajut și uit că am făcut un bine;
  • sunt recunoscătoare de tot ceea ce am primit;
  • că nu mă îndoiesc de exsitenţa Lui Dumnezeu;
  • că îmi trăiesc fiecare clipă din viaţă și nu o las să se risipească;