De dor…

Etichete

Dor cu dor= iubire

 

Î: Ce este dorul?

R:Un sentiment aparte, profund, mistic, înăbușitor, sufocant.

Î: Când ţi-a fost cel mai tare dor de ceva sau cineva?

R: De sărbători, îmi este cel mai dor de casă, de oamenii dragi, de tradiţii. Atunci realizezi cât de bogat ești în amintiri!

Î: Ce faci când îţi este dor de cineva?

R: Dacă mi se face dor de cineva înseamnă că acea persoană este foarte specială pentru mine, dacă nu-l/ nu o pot vedea, încerc să îl/o contactez. Când aud glasul oamenilor dragi mă mai liniștesc un pic.

Î: Dacă acea persoană nu mai este fizic printre noi, cum procedezi?

R: Mi s-a făcut dor de oameni ce nici nu am apucat să-i cunosc foarte bine, dar am simţit că au contribuit la dezvoltarea mea personală. Este greu să nu-ţi fie dor de cineva cu care ai împărtășit atât de multe momente frumoase, ce ţi-a dat atâtea sfaturi, ce te-a încurajat, ce a fost mereu lângă tine. Cea mai bună soluţie este să păstrezi cu sfinţenie acele amintiri, să îţi aminteși cu drag de acele momente. Uneori oamenii ce nu mai sunt printre noi îmi apar în vise și este un moment de bucurie să mă trezesc și să-mi amintesc ce am visat!

Î: Ce te-a determinat dorul să faci?

R: Știm cu toţii când iubim ni se face dor mai des și suntem dependenţi de acel om. Pe mine, dorul m-a determinat să călătoresc o noapte doar ca să stau câteva ore cu persoana respectivă!

Î: Cum arăţi că îţi este dor de cineva?

R:Sunt foarte scumpă în declaraţii și îmi este uneori greu să spun ce simt dar dacă îmi este dor de cineva îl contactez, îi scriu o scrisoare de dragoste, îi las un mesaj frumos, îi trimit un cadou. Sunt foarte multe modalităţi de a arăta cuiva că îţi este dor.

Î: Acum de ce îţi este dor?

R: M-am trezit dimineaţă și prima poză ce am văzut pe facebook a fost un război (este un instrument de ţesut), uitasem complet că este ziua internaţională a dorului dar instantaneu mi s-a făcut dor de casa bunicii unde am copilărit. În fiecare zi trăiesc cu dorul în suflet. Cel mai des îmi este dor de oamenii ce nu i-am lângă mine, de momente ce le-am trăit când am fost cu adevărat fericită, de momente atât de nesemnificative, cum ar fi să stai în grădină pe o pătură și să privești cerul prin crengile copacilor, de clopoţel, de uniformă, de jocurile în maidan, de strigăte de bucurie, de șoșoni cu noroi, de ploaia caldă de vară, de curcubeu, de un sărut furat!

Sunt atât de multe momente și oameni ce îmi este dor, dar nu las dorul să mă înfrunte ci am învăţat să trăiesc cu el. Dorul te poate măcina și îţi poate consuma din energie și pacea sufletească.

 

Masca ascunsă a prieteniei

 

Eu și M. ne-am cunoscut în liceu, după ce ea s-a transferat de la un alt liceu în clasa noastră. Ȋntotdeauna  m-am atașat de oameni ce au nevoie de ajutor, ce se simt singuri, neajutoraţi. Mă simt responsabilă pentru cei din jurul meu, cu toţii am trebui să fim. După câteva săptămâni ne-am împrietenit și ne-am dat seama că avem foarte multe în comun, aceleași vise, atâtea dorinţe. Eram de nedespărţit. Împărţeam totul dar mai ales timpul! Întotdeauna am avut răbdarea de a-i asculta pe alţii fără să cer ca cineva să-mi asculte gândurile. Eram mereu disponibilă.

Relaţia noastră de prietenie a durat exact 4 ani de liceu. Ce s-a întâmplat? Ce s-a schimbat sau cine s-a scimbat?

După ce am terminat liceul ne-am înscris amândouă la facultate în Iași deși ne plănuisem să mergem în București. Se zice că nu cunoști un om până nu stai în aceași casă, pot să confirm acest lucru. Am închiriat împreună un apartament. Eram 6 fete nebune, 3 generaţii diferite, 3 îmi erau surori și 2 colegi de liceu și prietene bune.

Încet, încet am început să ne cunoaștem mai bine și mi-am dat seama că nu este omul ce a pretins să fie. După nici 3 luni de când împărţeam aceași casă am avut o ceartă mai aprinsă. Mi-a reproșat că plătim prea mult la utilităţi, deși împărţeam totul în mod egal,că eu și surorile mele punem prea multe haine la spălat, că i-a fost mâncată din mâncare, deși ea prefera să arunce mâncarea decât să o împartă cu alţii iar noi eram crescute să împărţim totul.

Ea a hotărât că se mută pentru că nu este fericită. Nu am înţeles niciodată ce anume o făcea nefiricită și oricum ar fi nu renunţi la un prieten atât de ușor și nu-l lași baltă când trece printr-o perioadă dificilă!

Acel moment, acea ceartă m-a trezit la realitate! Eu eram prietena ei ea de fapt nu îmi era! Când am avut cel mai mare nevoie mi-a întors spatele!

Am știut din momentul ce a plecat pe ușă că nu mai aveam să fim prietene. Mi-a trădat încrederea, mi-a întors spatele, m-a tratat cu indiferenţă iar eu nu aveam cum sa uit și să iert așa ușor.

Spectacolul a continuat. A încercat să mă intimideze, să mă manipuleze, să înventeze lucruri despre mine. Nu i-am răspuns niciodată la jignirile ei ci am tratat-o cu indiferenţă!

Sunt 10 ani de când am terminat liceul și poate că sunt mai nostalgică dar această despărţire îmi reamintește că nu avem nevoie de unii oameni în viaţa noastră. Unii oameni ne împiedică evoluţia, ne calcă demnitatea, ne taie aripile, ne sufocă visele, ne spulberă speranţele, ne face să ne simţim mizerabili, ne crează fobii, ne face să ne pierdem încrederea.

De unii oameni trebuie să ne despărţim până ce nu devenim și noi ca ei!