26846447984_f6a069da15_b

Mi-a luat un pic de timp să scriu despre unul din satele copilăriei mele. Ceea ce s-a întâmplat acolo în 2007, nu va fi niciodată așa ușor de uitat. A fost făcută o nedreptate și mă bucur că media a reacţionat și că oamenii au primit această veste cu atâta revoltă. Îmi amintesc că această știre era peste tot, pe toate canalele radio, tv, pe buzele oamenilor.

Deși a trecut 10 ani de la această nenorocire, încă se simte o tristeţe pe chipul oamenilor când încerci să-i întrebi despre acest caz. Mulţi dintre ei mai superstiţioși, scuipă de 3 ori în sân înainte de a începe să-ţi povestească ca să alunge spiritele rele.

Tanacu chiar se află după dealuri, ca și când s-ar ascunde de ochii iscoditori ai oamenilor. Iarna copacii încărcaţi de zăpadă se apleacă până la pâmânt ca o salcie pletoasă. Primăvara în pădure înfloresc ghioceii, toporașii. Vara îi frumos să stai la umbra unui copac și să asculţi trilul păsărilor sau să pleci în căutare de fructe sălbatice prin pădure. Iar toamna este anotimpul cel mai frumos la ţară, când frunzele din copaci cad și formează un covor ce te îndeamnă să te odihnești, când ramurile îţi bat in geam și te cheamă la joacă, când toate prispele sunt încărcate de roade de pe câmp, când tot satul miroase a dulceaţă de gutui, vinete și ardei copţi.

Mi-au plăcut întotdeauna poveștile la gura sobei, când cu urechile ciulite mori de nerăbdare să afli sfârșitul unei povești.

Au fost momente frumoase pentru mine, primii mei pași spre lume au plecat de aici, primii oameni ce mi-au zâmbit și mă întrebau “A cui ești?” iar eu răspundeam fericită și mândră în același timp “A lui Moș Alexandru”. Nu am să uit niciodată cât de puternică este legătura între locul în care ai copilărit și câtă stabilitate îţi oferă pentru restul vieţii.

Nu știm ce ne rezervă viaţa dar haideţi să ne păstrăm sufletul de copil, inocenţa vremurilor de atunci!

 

#Dor de casa copilăriei

#Dor de copilărie

#Dor de bunicii mei dragi

#Dor de România