Iarna aceea în care am fost cea mai tristă…
Nu mi se întâmplă prea des iarna să fiu tristă, iubesc zăpada dar în lipsa ei un gol se produce în mine.
Te iubesc pe tine, dar în lipsa ta un crater se formează.
Iubesc dimineţile când ne încălzim trupurile împreună, dar fără tine, totul este rece în jur.
Iubesc iarna pentru că am timp să citesc, dar parcă iarna asta nici măcar cărţile nu-mi mai fac cu ochiul.
Iubesc iarna pentru că în casă miroase a scorţișoară, portocale, vanilie și vin fiert, dar parcă iarna asta, toatea astea se evaporau fără niciun miros.
Iubesc iarna că are gust a mere coapte, pâine în vatră și colaci împletiţi. Iarna asta nu a mai avut niciun gust.
Iubesc iarna când sub papucii aud cum scrâșnie zăpada, dar parcă v-am spus, iarna asta nu a nins.
Poate că a nins pe alocuri, dar parcă zăpada nu mai strălucea sub ochii mei, parcă nu mai era așa strălucitoare, iar fulgii nici ei așa zglobii.
Iubesc iarna că oamenii se adună și stau la depănat povești, dar iarna asta, atât de singură m-am simţit. Parcă am uitat să mă mai bucur de vorbe dulci.
Cum să nu iubești iarna? Când Moș Gerilă vine încărcat cu daruri multe. Iarna asta nu m-am mai bucurat la fel ca înainte de cadourile sub brad.
Iubesc iarna, cu colinde, cu urări, cu urători, cu petarde, cu oameni cu bujori. Iarna asta eu nu i-am văzut.
Iubesc iarna când hainele îngheaţă și mirosul lor inundă casa dar iarna asta hainele au fost aruncate pe podea, au miros a iz.
Iubesc iarna când se vede în zare fumul ce iese de la casele coșcovite, iarna asta nimeni nu a mai vizitat casa bunicilor.
Iarna asta parcă nimic nu mi-a mai bucurat sufletul ca înainte când eram un copil naiv.
Iarna asta mi-am “pierdut” sufletul iar acum încerc să-l recuperez din locurile unde s-a ascuns.
Am să vă spun o curiozitate. De obicei iarna purtam haine închise la culoare, ca să fiu o umbră pe zăpadă, iarna asta m-am îmbrăcat în roz, sfidând parcă natura, pe mine, păcălind pe cei din jur că: La vie en rose.
Talismanul fericirii 